ISTORIC

Cărbunari – sat, comuna, este amintit in anul 1785, dupa D. Suciu si respectiv din anul 1775 dupa B. Bizerea.In secolul XVIII-lea, creşterea producţiei miniere si dezvoltarea topitoriilor au făcut sa se mărească necesarul de materiale folosite drept combustibil. Pe locul de astăzi al localităţii Cărbunari, in anul 1789 pădurea a fost defrişata si s-a ridicat o colonie pentru muncitori forestieri din care s-a dezvoltat Carbunariul de azi.

Aceasta localitate s-a extins prin dezvoltarea topitoriei ce a luat locul celei de la Radimna. In anul 1825 s-a construit biserica, iar scoală datează din jurul anului 1800. In anu! 1868 existau aici cea. 800 romani.

Stinapari – sat situat nu departe de Cărbunari, s-a ridicat incepand cu anul 1755, localitate de bufeni de tăietori de lemne. îndeletnicirea de baza a locuitorilor s-a impus in chiar numele aşezării (stenap) reprezintă butuc de lemn de o anumita dimensiune.

Alti istorici considera ca localitatea s-a format ca urmare a intensificării exploatării miniere de la sfârşitul secolului al XIX- lea. Colonia montana, Stinapari, s-a înfiinţat inca din anul 1790 cand unii muncitori si-au construit acolo locuinţe. Desi la un moment dat aceştia au primit ordinul sa părăsească aşezarea si sa se mute la Cărbunari, locuitorii aşezării nu l-au respectat.

In anul 1858 au existat in localitate cea 375 de oameni originari din Muntenia.Intr-o carte veche ce vorbeşte despre bufeni din Banat, se precizează ca strămoşii locuitorilor de azi au emigrat din părţile Olteniei, din judeţele Mehedinţi si Gorj, cele doua localităţii fiind fondate incepand cu anul 1742. In aceste vremuri, locuitorii fiind denumiţi bufeni, au găsit de lucru in minele si pădurile din fostul imperiu austro-ungar, constituind cea mai ieftina forţa de munca a acestuia.

In prezent exista mai multe localităţi din Banat in care se găsesc bufeni, iar unele sunt formate numai din bufeni. Pe langa localităţile Cărbunari si Stinapari si aşezările Moldova Noua, Pescari, Sasca Montana, Padina Matei, Moldovita, Oravita, Ciclova Montana, Bocşa si altele au fost populate de bufeni.

Din discuţiile cu oamenii bătrâni din comuna, aceştia auzind de la inaintasii lor, prima aşezare ar fi fost pe valea Radimnei, pe locul fostei fabrici de cherestea Zăvoi -Radimna. Dupa aceea s-au aşezat pe actualul teritoriu, primele case fiind construite in anul 1742.

Ocupaţia locuitorilor de pe aceste meleaguri a fost munca de pădure, unii facand cărbune de lemn – mangal/ cărbunarii, iar alţii facand stenapi/ lemne pentru mina/- Stinaparii. Cu aceasta diviziune a muncii au fost fondate cele 2 sate. Cei din actualul sat Cărbunari au făcut cărbune din lemn-mangal, iar cei din actualul sat Stinapari, fiind mai aproape de de minele din Sasca Montana, au pregătit lemnul pentru mine, adică stenapii. Majoritatea au lucrat la cărbune sau la stenapi, unii au lucrat si la mina ( mineri), deoarece se găsesc multe galerii de mina pe actualul teritoriu al comunei/ satelor. Originea denumirii localităţilor: Cărbunari si Stinapari, are la baza ocupaţiile de baza ale locuitorilor, respectiv a celor care au lucrat la cărbune si la stenapi . Odată cu inchiderea minelor din Sasca Montana,locuitorii de profesie mineri au fost nevoiţi sa plece la minele din Anina, Resita, precum si in alte localităţi. Odată cu intrarea in exploatare a minelor din Moidova Noua, minele Sasca Montana, o parte importanta din locuitorii comunei s-au intors, angajandu-se la noua intreprindere.

Dupa cel de-al Doilea Război Mondial, respectiv din 1957, se reia activitatea de prospecţiuni si exploatări geologice IPEG, care a funcţionat pana in anul 1992, iar din 1972 s-a reluat si activitatea de extracţie a minereului de cupru si prelucrare primara la flotatia din Sasca Montana, pana in anul 1998 cand minele din zona Sasca Montana – Cărbunari au trecut in conservare si apoi inchidere si ecologizare.