Comuna Cărbunari

Localitatea comunei Carbunari se gaseste la urmatoarele coordonate geografice care sunt 21.746535 longitudine estica si 44.837339 latitudine nordica.

Comuna Cărbunari este aşezata in sud-vestul judeţului Caras-Severin, al Banatului si al României, in zona montana a Banatului de sud la interferenţa Munţilor Locvei la vest, Munţii Almajului la est si Munţii Aninei la nord-est, la 34 km de oraşul Oravita si la 20 km de oraşul Moldova Noua.Teritoriul administrativ al comunei Cărbunari se invecineaza: o La nord cu comuna Sasca Montana o La est cu comuna Sopotu Nou o La sud cu oraşul Moldova Noua;o La vest cu pădurile care se intind spre graniţa cu Iugoslavia,In Anexa nr.1 este prezentata aşezarea geografica a comunei Cărbunari. Comuna Cărbunari este legata prin cai rutiere, spre sud de Moldova Noua (20 km) spre sud-est, peste dealurile Almajului de Sopotul Nou (15 km) iar spre nord de Oravita (34km). Cea mai apropiata staţie de cale ferata se afla la Racasdia (27 km). La 37 de km se afia localitatea Naidas, unde funcţionează un punct de trecere terestru a frontierei spre Federaţia Serbia – Muntenegru, iar la Moldova Noua se afla un punct de trecerea fluvial a frontierei (cu Federaţia Serbia -Muntenegru).

Relieful

Comuna Cărbunari este situata in partea de sud-vest a tarii si sud-est a judeţului Caras-Severin, in zona bazinului de recepţie al râului Nera.

Teritoriul comunei Cărbunari se prezintă accidentat, comuna este aşezata pe un platou cu altitudine de 600 – 700 m, veche platforma de eroziune, înconjurata de păduri. Toate acestea au accentuat izolarea fata de aşezările din jur. Comuna este străbătută de drumurile judeţene: D.J.571 – Moldova Noua – Cărbunari – Sasca Montana – Oravita D.J. 571B – Cărbunari – Sopotu Nou.

Cele doua sate componente ale comunei sunt legate prin cele doua drumuri D.J. 571 si D.J. 571 B. Arealul geomorfologic si geografic, pe care se desfăşoară comuna Cărbunari, face parte din unitatea muntoasa dezvoltata pe arealul alpin al grupei munţilor Banatului, subgrupa munţilor si podişurilor Gimic -Cărbunari.

Zona Stinapari – Cărbunari este situata in regiunea geomorfologica mediana a podişurilor si munţilor calcarosi dintre Resita – Moldova Noua, unde predomina un relief carstic, de tip doline. Astfel, cele doua localităţi sunt aşezate pe platoul munţilor Locvei si înconjurat de păduri amestecate in care predomina fagul.

Pe platoul Carbunari-Stinapari se găsesc numeroase fenomene carstice: podişuri carstice (la Poieni) unde se dezvolta o gama variata de forme carstice: doline, vai de doline, uvale, depresiuni carstice, lapiezuri, peşteri, galerii subterane. Pe fundul celor mai mari doline numite „vartacuri” se cultiva legume, porumb, cartofi, pomi fructiferi. Alte doline au la baza „avene” care sunt acoperite la intrare cu bolovani si bucati de lemne. Platoul are câteva pârâiaşe care isi au obârşia in izvoare carstice si isi pot pierde apa pe parcurs intrând in reţeaua subterana prin ponoare sau sorburi.Influenta tectonicii in alura geomorfologica este evidenta: cute largi, faliate, caracteristice stilului tectonic jurasian, fracturi meridiane (Oravita – Sasca, Crucea Otmanului, Ñera) a căror joncţiune are loc in sectorul Stinapari-Gheorghe, prin falia inversa Simeón, terenuri accidentate a căror cote absolute variază intre 600 – 700 m N.M.B., platforme de eroziune fragmentate de vai cu pereţi abrupţi.

Reteaua Hidrografica

Teritoriul la care se refera studiul este practic lipsit de ape curgătoare, pe suprafaţa teritoriului existând numai doua surse de apa,Zona Cărbunari este inclusa bazinului de recepţie al râului Nera; debitul acestuia, înregistrat la Sasca Montana este de 13,2 mc/ sec.

In podişul carstic Cărbunari, se dezvolta o reţea de izvoare ce formează bazinul superior al paraului Cremenita, afluent de stânga al Nerei, având Hm = 602 m, L = 8 km si S = 34 kmp. O serie de ogase sunt activate sezonier, o parte a apei alimentând Valea Radimnitei, paraul Cremenita, paraul Susara, iar o parte se pierde in carst

Lacul Dracului, situat pe malul stâng al Nerei, care s-a format prin prăbuşirea tavanului uneipeşteri, este cel mai mare lac carstic din judeţ, având o suprafaţa de 700 mp si o adâncimemaxima de 12 m..

Clima

Clima judeţului este continental-moderata cu nuanţe sub-mediteraneene, subtipul climatic bănăţean caracterizandu-se prin circulaţia maselor de aer atlantic si prin invazia maselor de aer mediteranean, ceea ce conferă caracter moderat regimului termic, cu frecvente perioade de incalzire in timpul iernii, cu primăveri timpurii si cantităţi medii de precipitaţii.Temperatura medie a iernii are valori ceva mai ridicate decât in zone din tara situate la aceeaşi altitudine. In lunile de vara, temperaturile medii sunt in continua creştere, dar mai moderate de la o luna la alta, comparativ cu lunile de primăvara.Analizând temperatura medie pe anotimpuri se constata ca iernile sunt relativ aspre in regiunile muntoase (la Cuntu – 3,4 grade C, Semenic – 4,8 grade C, pe Tarcu – 8,3 grade C), in timp ce la Caransebeş, si Oravita se înregistrează valori pozitive.Anotimpul de vara este in general moderat, comparativ cu cel de iarna in regiunea muntoasa, temperatura crescând treptat in depresiuni: Oravita (20,1 grade C), Bozovici (18,8 grade C), Caransebeş (20,1 grade C). Clima in Defileul Dunării este submediteraneana, caracterizata printr-o temperatura medie anuala mai ridicata decât in restul tarii: 10-11 grade C, iar la Orşova 11,8 grade C cea mai ridicata valoare din tara. Temperatura medie a lunii ianuarie variază intre 0 si -1 grad C, iar cea a lunii iunie intre 21-23 grade C.Valoarea maxima a temperaturii inregistrata in judeţ a fost de 44,9 grade C in anul 1946, iar cea minima a fost de – 32,2 grade C inregistrata in anul 1929.

Flora si fauna

Judeţul Caras-Severin are o flora deosebita, multe specii fiind rare sau declarate monumente ale naturii. Dintre acestea se pot enumera: Zada, Pinul Negru de Banat, (relicva din era glaciara), Alunul turcesc, Garofita banateana, Garofita alba, Bulbuci, Bujorul de pădure, Bujorul de Banat, Măceşul de Beusnita, Paducelul negru, Vişinul turcesc, lederea alba, Angelica, Urechea ursului, Floarea de colt, Floarea Semenicului, Laleaua pestriţa, Narcisa, Stanjenelul, Papucul doamnei, Sângele voinicului, Săbiuţa, Brandusa-galbena etc. De la regiunea de câmpie pana la crestele munţilor se succed următoarele zone de vegetaţie:

1. Zona stepei si silvostepei ocupa suprafeţe restrânse in golfurile de câmpie ale Carasului si Nerei, in care se intalnesc: plopi, sălcii, asociaţii de fag, stejarul pufos, carpinita, scumpina, liliacul sălbatic etc.
2. Zona pădurilor este bine reprezentata si diferenţiat etajată: etajul quercineelor in zona Moldova Noua, imprejurimile Resitei, Bocşei, Caransebeşului si etajul fagului in Munţii Banatului, Defileul Dunării, Munţii Almajului si Locvei, in imprejurimile Resjtei si Caransebeşului si latura vestica a culoarului Timis-Cema. In aceasta zona se intalnesc păduri de fag in amestec cu ulmul de pădure, paltin, brad, molid.
3. Zona alpina este formata din: etajul subalpin intre 1.700 m si limita superioara a pădurilor, in care predomina pajiştile de iarba câmpului, paius, garofite de munte, ienupăr, tufe de afine, jnepenis si etajul alpin propriu-zis caracterizat prin pajişti de iarba vântului, parusca, plante lemnoase (sălcii pitice si azaleea).Bogăţia floristica a zonei este impresionanta, aici intalnindu-se numeroase specii balcanice, mediteraneene si submediteraneene. Printre rarităţile floristice ale României se număra: alunul turcesc (Corylus colurna), bujorul (Paeonia mascula), talpa-ursului (Acanthus balcanicus), fetica (Valerianella coronata), Cirsium afrum, Allium moschatum, cornisorul (Ruscus hypoglossum) etc. Alte specii specifice zonei sunt: liliacul sălbatic, zada, tisa, garofita banateana, visjnul turcesc, ghimpele, smochinul, lanaiul sj roşcovul sălbatic. Cea mai mare parte a pantelor pietroase insorite sunt acoperite cu tufărişuri xerotermofile. Dintre produsele ce se pot recolta de pe aceste pasuni se pot aminti:- Lemnul;- Fructele de pădure: macese, porumbe, paducel etc- Plante medicinale: pătlagina, coada şoricelului, feriga, coada calului, etc,- Ciuperci comestibile etc.

Fauna judeţului cuprinde multe animale sj pasări, dintre care se pot aminti: Scorpionul, Fasa, Vipera cu corn, Balaurul (cea mai mare reptila din Europa), Broasca ţestoasa de uscat, Acvila regala, Vulturul alb, Acvila ţipătoare mare, Acvila ţipătoare mica, Corbul, Buha, Egreta mica, Potarnichea de stanca, Lăstunul de stanca, Lăstunul mare, Rândunica roşcata, Liliacul, Rasul, Ursul etc. Multe dintre aceste specii trăiesc pe Cheile Nerei, Clisura Dunării, Valea Cernei si in Munţii Ţarcului, Semenic, Godeanu, prezentând o valoare deosebita pentru judeţ. Dintre animalele specifice pădurilor de foioase frecvente se pot enumera: lupul, veveriţa, parsul, jderul de pădure, mistreţul, căprioara, iepurele, cocosul de munte, şoarecele gulerat, iar numărul speciilor de peşti cunoaşte cea mai mare varietate fata de regiunile tarii: păstrăv indigen, păstrăv curcubeu, zlavoaca, lipan, mreana de munte (in râurile de munte) si scobarul, cleanul, mreana (in regiunile de câmpie), iar in Dunăre se intalnesc cega, nisetru, pastruga, morunul, somnul. Lumea insectelor este foarte bogata, formata din peste 1500 specii de fluturi, albine, termite etc.

Influentele submediteraneene ale climei zonei Sasca – Montana-Carbunari favorizează o fauna specifica: scorpionul carpatic (Euscorpius carpathicus), licuriciul bănăţean (Luciola mingrellca mehadensis), 7 gasteropode (printre care un melc endemic: Holandia holandri holandricare), fasa mare (Cobitis elongata), guşterul (Lacerta viridis), soparla de ziduri (Lacerta muralis), vipera cu corn (Vipera ammodytes). Avifauna este reprezentata de peste 150 specii, dintre care important de amintit sunt: drepneaua mare (Apus melba), lăstunul de stanca (Ptyonoprogne rupestris), rândunica roşcata (Hirundo daurica), presura barboasa (Emberiza cihus), vulturul alb, buha, barza, potarnichea de stanca, pietrarul bănăţean, liliacul mediteraneean.

Solul si resursele naturale

Teritoriul comunei Cărbunari oferă condiţii podogenetice variabile, corespunzătoare arealelor din clasa molisolurilor.In teritoriul comunei, procesele erozionale apar destul de rar, nefiind necesara contabilizarea separata a acestui fenomen.Având in vedere ca eroziunea reprezintă principala cauza a scăderii fertilităţii solului, se impun masuri de prevenire, respectiv combatere a eroziunii:Organizarea unui pasunat raţional pentru evitarea degradării vegetaţiei sj solului prin supraîncărcarea cu animale;     Interzicerea deschiderii la intamplare a noi drumuri de pamant in cuprinsul păşunilor.Nu exista studii recente cu privire la tipurile de sol si suprafeţe ocupate cu acestea pe terenurile cu destinaţie agricola. Din datele deţinute, tipurile de sol prezente pe raza comunei sunt cele din categoria rendzinelor. Gradul de fragmentare al terenului este:- parcele mici (<1 ha) 95%- parcele medii (1-7 ha) 5%.

Fondul funciar agricol este reprezentat de solurile din categoria tip de sol: rendzine, subtip – rendzine tipice, cu profil ( Am – AR – Rrz), format pe substrate calcacaroase, in general cu un singur orizont, cu volum edafic mijlociu, moderat acid la slab alcalin ( pH – 6,3 -7,5 ), moderat la intens humifer (5,70 – 12,56 ), eutrofic (V – 74,59 – 100,00 ), moderat la foarte bine aprovozionat in azot total ( 0,25 – 0, 53), foarte slab la moderat aprovizionat in fosfor mobil (1,85 – 20, 60 ), foarte bine aprovizionat in potasiu mobil (6,90 – 22, 25). Aprovizionarea globala a solurilor este mijlocie spre superioara.Folosinţa agricola – pajişti este destul de productiva, având in compoziţie speciile de : Agrostis tenuis( paius), in amestec cu Festuca rubra sau Festuca pratenzis, precum si alte specii xeromezofile (Thymus sp.)Prin pasunat neorganizat si lipsa lucrărilor de intretinere, aceste pajişti sunt expuse pericolului degradării prin invadarea acestora de către diverse plante dăunătoare.

Fondul forestier este reprezentat de următoarele clase si tipuri de sol: -Clasa molisoluri, tipul de sol Rendzina , reprezentând 35%- Clasa cambisoluri, tipul de sol Brun eumezobazic, reprezentând 43%- Clasa argiluvisoluri, tipul de sol Brun luvic, reprezentând 22%- Solurii neevoluate, tipuri aluvial si erodisol, reprezentând sub 1%.

Din cercetările geologice rezulta faptul ca in zona Sasca – Cărbunari exista mari cantităţi de minereu de cupru. In prezent, in locul minelor de altădată au rămas doar ruinele peste care a crescut vegetaţia. Prin intrările prăbuşite ale minelor nu se mai poate pătrunde, in schimb au fost amplasate galerii noi, puţuri si foraje care au exploatat in amănunt Dealul Gheorghe pana sus, pe platoul Carbunari-Stinapari. Activitatea miniera a fost incheiata in 1998, cand s-a inchis mina de la Sasca Montana.In prezent pe raza comunei se valorifica puţine resurse (lemn).

Alte resurse naturale din zona sunt fructele de pădure. Suprafaţa totala intravilan a comunei, pentru fiecare sat este redata in tabelul nr.1 Tabelul nr 1Localitate/Suprafaţa Cărbunari Stinapari TOTAL GENERAL TOTAL intravilan [ha] 101,22 73,26 174,48Procent 58% 42% 100%Suprafaţa totala a comunei, impartita pe categorii de folosinţa.

Locurile de o neasemuita frumuseţe care se afla in preajma comunei: Rezervaţia naturala Beusnita, Rezervaţia Naturala Cheile Nerei, dau posibilitatea valorificării zonei sub aspect turistic.

Parcul National Cheile Nerei-Beusnita (Anexa nr.2) se intinde pe o suprafaţa de 36.758,00 ha, cu altitudinea maxima de 1.160 m si minima de 160 m si se axează in întregime pe abrupturile si platourile calcaroase din sudul Munţilor Aninei, ocrotind in rezervaţii si zonele tampon asociaţii vegetale, termofile, monumente ale naturii endemice si specii relictare ale florei si faunei, forme de endo si exocarst, sectoare de chei, izbucuri, cascade si lacuri carstice.Unităţile administrativ-teritoriale care fac parte din pare sunt: Anina, Bozovici, Lapusnicu Mare, Sopotul Nou, Cărbunari, Sasca Montana, Ciclova Romana, Oravita. Localităţile situate la extremităţile parcului sunt Anina la nord, la sud Stancilova, la est Lapusnicu Mare sj la vest llidia. Coordonatele geografice in zona centrala sunt 44°45′ latitudine nordica si 21°53′ longitudine estica. Limitele Parcului National Cheile Nerei – Beusnita au fost stabilite prin H.G. 230/2003.Rezervaţia Cheile Nerei-Beusnita acoperă 3.081,3 ha si este cuprinsa intre Sopotul Nou – Sasca Romana, paraurile Bei si Beusnita pe o lungime de 22 km, fiind cele mai lungi si sălbatice chei din tara. De la SV către NV Cheile Nerei străbat o succesiune de benzi calcaroase, porţiunile mai largi ale cheilor alternând cu unele foarte inguste unde distanta dintre baza pereţilor este de cea 50 m. Vegetaţia si fauna cu influente mediteraneene cuprind specii de plante si animate endemice si chiar unicate.

Lacul Dracului este cel mai mare lac carstic din tara, cu o adâncime de 9 m-12 m si diametrul 25 m, iar Lacul Ochiul Beiului are o adâncime de 3,5 m si diametrul 20 m, cu temperatura relativa constanta de 7-8 grade indiferent de anotimp.Cascadele Beusnita constau in salba de cascade de la vărsarea in râul Bei si continuând cu cascada mare situata la 1,5 km de Ochiul Beiului.Rezervaţia mixta Cheile Susarei ocupa o suprafaţa de 246 ha, Cascada Susara fiind cunoscuta pentru gradul mare de ozonare. Sectorul de chei situat in partea din amonte a cursului, se desfăşoară pe o distanta de 2,5 km, având pereţi care formează versantul drept, culmi ascuţite ce se ridica la peste 100 m inaltime si se apropie la baza pana la 3-4 m.Parcul Cheile Nerei – Beusnita declarat prin Legea nr. 5/2000 si Hotărârea de Consiliului Judeţean nr. 8/1994 este caracterizat prin aspecte geologice/geomorfologice, pedologice, hidrologice, climatologice, de vegetaţie si fauna deosebite, protejând speciile.